[...] Review Business Days editia a-2-a, ziua 2

Ma bucur ca multi au apreciat (daca nu ma insel pe facebook-ul tradus in romana ‘Like’='Apreciez’
) articolul precedent.
Revin cu descrierea – relativ scurta – a zilei nr. 2 Business Days Targu-Mures, adica 30 septembrie 2010.
Dimineata.
Ovidiu Palici – Dale Carnegie Romania – despre ‘limba de lemn’ si ‘schemele mentale’, sau miturile false ale motivarii oamenilor. Domnul Dale Carnegie (Nov. 24, 1888 – Nov. 1, 1955) este o legenda in domeniul dezvoltarii personale, corporate training, vanzari etc. si era de asteptat ca un reprezentant al companiei cu acelasi nume sa aiba un stil aparte de a vorbi in public si lucruri interesante de spus.
Madalina Uceanu – CareerAdvisor.ro – despre HR in online. A vorbit printre altele despre conceptul de Downshifting, adica “a social behavior or trend in which individuals live simpler lives to escape from the rat race of obsessive materialism and to reduce the stress, overtime, and psychological expense that may accompany it.” (conform Wikipedia). Adica revenirea la valorile elementare, personale. Interesant concept..
Ne recomanda cartea “Seth Godin – Tribes: We Need You to Lead Us”, si am gasit un video pe TED despre asta:
si de asemenea un alt Ted talk – Dan Pink on motivation:
Mihai Stanescu – despre evolutia coachingului. Era revoltat (si ii dau dreptate) de faptul ca azi, de fapt incepand cam din 2007, toti se autoproclama “coach”. Cu acreditare sau fara. Cam 90% fara. O fraza a lui Mihai mi-a ramas in minte, si cred ca m-am gandit la asta de sute de ori inainte sa o spuna dansul, si de cateva ori dupa ce a spus-o:
In Romania stim toti sa gandim. Stim toate solutiile teoretice la orice problema. Stim sa analizam, sa despicam, sa filozofam. In comparatie cu strainii suntem foarte inteligenti. DAR.. nu se intampla nimic. Nimeni nu pune in practica, foarte putini produc ceva. Fratilor, opriti ce stiti si vedeti ce faceti! Asta nu inseamna ca nu trebuie sa invatam permanent, sa devenim ignoranti, si asa mai departe. Dar trebuie sa mai si miscam ceva, nu numai din gura. Foarte adevarat. Stiti vorba aceea cu teoria si practica – teoreticianul cunoaste 100 de pozitii si nicio femeie. Practicianul cunoaste o pozitie si 100 de femei.
Hedi Hoka – despre liderii generatiei urmatoare si despre psihologa afecerii bazata pe date stiintifice. Hedi spune ca exista anumite tipologii de lideri on-line care se vor afirma in viitor (deja tind sa o faca):
Visatorul – cel care vrea sa faca, sa dreaga, sa schimbe lumea.
Megafonul – portavocea umana, cel care spune mai departe, care bate toba, care da sfoara in tara despre ce i s-a mai intamplat.
Networkerii – cei care interactioneaza usor cu altii si formeaza retele, au multi ‘followeri’.
Terminatorii – cei care fac lucrurile sa mearga.
Educatorii – cei care impart cunostintele si invata pe altii.
Storytellerii – sau bloggerii.
Bogdan Comanescu – Accelera – a vorbit despre conducerea echipelor de vanzari.
Mi-a placut partea in care spunea ca suntem construiti sa iubim Eroii, sa ne placa Povestile (Legendele) lor si sa ne dorim Succesul lor. Dar uitam ca liderii sunt “facuti, iar nu nascuti”. Toti liderii sunt rezultatul unui efort constient, intentionat, logic.
Pe acelasi ton imi permit sa adaug ca toti vor sa fie directori, afaceristi, patroni, dar vad numai rezultatul final. Numai banii si gloria. Nu si orele de munca, eforturile, esecurile. Dar asa suntem noi facuti probabil – sa iubim Eroii si sa ravnim la Capra Vecinului.
Florin Radulescu – Ascendis, despre cum sa fii “customer centric” sau axat pe client.
Eusebiu Burcas – despre planul personal de dezvoltare financiara.
Cateva idei interesante:
- Esti pe cont prorpiu! Nimeni nu va avea grija de tine, financiar vorbind. Nici guvernul, nici angajatorul, nici casa de pensii.
- Educatia financiara este 80% comportament – 20% cunostinte.
- Trebuie facuta o distinctie clara intre banii afacerii si banii proprii. A nu se amesteca buzunarele si conturile.
- Cand vorbim despre viitor si planificare, oamenii se incadreaza in urmatoarele tipologii:
Planificatorii de obiective – Maine la 9 trebuie sa fiu la Targu-Mures.
Planificatorii de domeniu si directie – Trebuie sa ajung cat mai repede la Targu-Mures.
Planificatorii de traseu – Maine ma trezesc la 6:30, pornesc la 7:35, ajung la 9 fara 15 la Targu-Mures.
Existentialistii – Ne suim intr-un tren, si ne dam jos la Targu-Mures. Daca nu ajungem la Mures ajungem altundeva.
Stilul dlui Burcas este unul destul de agresiv, si imi aduce aminte de un tip foarte interesant, ale carui carti le-am citit – Larry Winget. Va recomand cu caldura “Larry Winget – People are idiots and I can prove it” – carte si audiobook. Un stil care te scutura si care te pune pe ganduri.
Despre primul curs de management al banilor puteti citi mai multe aici.
Calin Stefanescu – Tjobs.ro – despre parteneriatele in afaceri. Companii mari, ca Procter & Gamble (istoric aici), Harley – Davidson (istoric aici), Hanna-Barbera (istoric aici), au avut succes pentru ca s-au asociat 2 oameni cu viziune dar cu competente diferite. Deci asociati-va si dati-i bice!
La amiaza.
Radu Georgescu – alegeri pe timp de criza: startup? ma angajez? plec din tara?
Marius Ghenea – inovatie si antreprenoriat.
Mai multe despre cei doi mai jos, pentru ca au facut un workshop (mai bine zis un interogatoriu din partea publicului) foarte interesant.
Andy Szekely – despre brandul personal. Andy Szekely e un tip pe care il admir de mult timp, i-am urmarit materialele (video, articole, etc.) cu mare interes, si pentru cei care nu stiu despre ce e vorba si sunt interesati de domeniul dezvoltare personala le recomand sa se aboneze la newsletter-ul sau.
Andy a inceput cu 3 intrebari la care un antreprenor ar trebui sa raspunda:
1. Imi place ceea ce fac acum? Cat de mult? Imi place atat de mult incat as plati pentru asta?
2. Ma pricep? Cat de bine? Ce fac atat de bine incat as putea fi cel mai bun?
3. Se cere (ceea ce produc/vand/prestez)? Cat de mult? As putea sa fac asta si peste 20 de ani si sa am clienti?
Daca activitatea ta curenta raspunde la cele 3 intrebari esti pe drumul cel bun…
Andy a tinut si un workshop pe care l-am detaliat putin mai jos.
Pana atunci ceva interesant:
Despre manipulare si influentare:
Nandor Balogh – Nu Skin. A tinut un discurs amuzant si cu ecou, cum numai un lider al unei companii MLM poate sa tina. La 29 de ani a ajuns departe si il felicitam pentru asta dar nu intru in detalii..
Mihaela Forgaciu, despre comportamentul de victima care atrage agresorul.
Ciprian Stavar – cu o poveste foarte interesanta (am ras cu pofta) despre serviciile Raiffeisen, mai exact proceduri si protocoale menite sa impiedice clientii in loc sa-i ajute. Ciprian este consultant la Guerilla Marketing, si fondator (cred) Spixii – un site dedicat evenimentelor din Romania. Un punct rosu din partea mea pentru felul in care a vorbit si pentru initiativa on-line..
Dupa-masa.
Punctul culminant al zilei – si cel mai interesant moment pentru mine din tot evenimentul – a fost workshopul tinut de Radu Georgescu si Marius Ghenea.
De fapt a semanat mai mult cu un interogatoriu, probabil pentru ca cei doi aveau cea mai multa experienta in afaceri (ca antreprenori) dintre toti speakerii prezenti. Nu pot sa reproduc – si acum imi pare rau – care din cei doi a vorbit despre ce anume, pentru ca au vorbit alternativ, dar pot sa spun ca am fost absolut impresionat de prestanta lui Marius Ghenea. A facut o demonstratie de cultura enciclopedica (de la istorie pana la mediu on-line) cum rar am vazut, am incercat sa gasesc un video relevant pentru stilul sau admirabil dar nu niciunul nu mi se pare destul de adecvat. Am gasit in schimb unul in care vorbeste foarte pe scurt despre noua generatie de oameni bogati:
Idei interesante:
- Acum 2 ani de exemplu primul pas pentru a incepe o afacere era sa cauti bani, sa organizezi, etc. Acum lucrurile s-au schimbat din cauza ‘crizei’ si cel mai important este, daca ai o idee, sa o aplici cat mai repede. Cu bani, fara bani, cu ajutor sau fara ajutor. Fa un produs si vinde-l, apoi cere recomandari si mai vinde 3 produse, si tot asa. Nimeni nu te va ajuta cu bani in vremuri grele daca afacerea ta e doar in stadiul de idee.
- Greseli pe care oamenii le fac atunci cand merg la un investitor cu un plan de afaceri (Apropo: Marius Ghenea e cunoscut si pentru aparitiile in Arena Leilor ca investitor, are in jur de 8 proiecte in derulare – afaceri in care a injectat capital. Radu Georgescu spunea ca evalueaza in medie 3 planuri de afaceri pe zi, primite tot in scopuri de finantare).
Cele mai mari greseli sunt:
1. Am o idee geniala pentru un produs, serviciu, care inca nu exista, dar imi trebuie bani sa-l produc, vand, etc. Aceste planuri de afaceri nu vor fi finantate penttru ca realitatea poate fi cu totul altfel decat o percepi tu.
2. Am un produs si imi trebuie bani sa-l imbunatatesc pentru ca atunci se va vinde foarte bine. Nu vei obtine finantare pentru ca daca in prezent produsul tau nu se vinde, e foarte probabil sa nu fie profitabila nici ‘varianta imbunatatita’.
3. Nu se face o cercetare amanuntita a pietei, a concurentei, a cash-flow-ului. Ideile arata foarte bine pe foaie dar la o cautare mai amanuntita se descopera ca in realitate e cu totul altfel.
- Pe internet in ziua de azi se poate vinde orice. Un tip (din Statele Unite) care spunea asta la un seminar a fost provocat de cineva din sala care nu era de acord cu el sa vanda noroi din curtea casei. Acesta a facut un website gen mudfrommybackyard.com unde a pus la vanzare pamantul, cu o poveste de vanzare in spate binenteles, si in diverse ambalaje: la pungi de 100 grame, de 1 kg, cu eticheta sau fara, etc. Si in scurt timp a vandut de 1000 de dolari. Credibil, daca te gandesti cate porcarii se vand internet..
- La un moment dat l-am intrebat pe Radu ce ar face daca ar ramane peste noapte falit. Fara nici un ban si fara proprietati. Vroiam sa aflu cum gandesc oamenii de afaceri daca ar trebui sa inceapa ceva de la 0 – cum e cazul multor tineri care au idei dar nu au resurse. Raspunsul lui a fost foarte interesant, a spus cam asa:
‘In primul rand m-as angaja, pentru ca trebuie sa supravietuiesc si sa mananc, impreuna cu familia. M-as angaja pe orice post, cat mai repede, si as lucra 8 ore acolo. Cand as iesi de la job as merge acasa si m-as apuca de programare, pentru ca mai demult ma pricepeam si cred ca as putea sa fac asta din nou. As petrece o luna-doua dezvoltand un soft, un site, etc. pe care l-as vinde pe urma. Cand as avea un capital suficient as investi intr-o mica afacere (de la stadiul de idee, practic de la zero) pe care s-o cresc pana la urmatorul nivel si s-o vand, pentru ca la asta ma pricep.’
Conluzia mea: nu-ti fie rusine sa muncesti orice, si nici lene sa muncesti mult, pana aduni banii necesari sa incepi un business. Slabe sanse sa investeasca cineva din afara cand nu ai decat idei.
- O idee de afaceri ar trebui sa:
-
Rezolve o problema, sau sa simplifice rezolvarea unor probleme existente in piata;
Sa aiba o piata suficient de mare;
Produsul sau serviciul propus ar trebui sa fie bine definit, util, simplu (dupa principiul KISS), dar NU NEAPARAT original. Putine afaceri din totalul afacerilor de succes au pornit de la produse revolutionare, cu adevarat inovative. Cele mai multe aduc imbunatatiri, combina mai multe produse pentru a servi un scop nou, etc;
- Surse de idei:
-
Consumatori;
Consumatori;
Consumatori; si nu am scris din greseala de 3 ori
Produse deja existente;
Canale de distributie;
Inventii;
etc.
Atentie insa: pentru fiecare idee inovativa cu care esti absolut convins ca vei rupe gura targului, exista probabil 100 de chinezi, 100 de indieni si 40 de americani care s-au gandit la exact acelasi lucru. Oamenii nu sunt chiar atat de diferiti cum pare la prima vedere
- Trenduri actuale – sau ‘domenii de viitor’:
1. IT & C. Tehnologia informatiei, comunicarea mobila si domeniul on-line.
2. Sanatate. Echipamente medicale, tratamente, etc.
3. Verde. Eco, bio, reciclabil.
4. Energii curate, nepoluante si regenerabile.
5. Social.
- Bazele pentru succes in viziunea celor doi:
-
Sa fii capabil sa profiti de oportunitati;
Educatia continua;
Experienta;
Networking – abilitatea de construi retele de contacte;
Sa actionezi dupa instinct e bine, dar dublat de cercetarea problemei si parerea altora cu mai multa experienta;
- Metode de a aduce imbunatatiri unui produs:
-
Noi posibilitati de folosire?
Copiere, multiplicare a unui produs existent?
Adaugarea/scoaterea de caracteristici;
Mai mare, mai mic? Mai subtire, mai gros? (exemplu: produsele Apple);
Mai greu, mai usor? Din alt material?
Interschimbat, transpus, combinat cu.. ?
- Calibrarea:
-
Ce fel de nevoie exista in piata? Continua, in scadere, o nevoie viitoare?
Sincronizarea: durata, frecventa, este o nevoie curenta sau doar o singura data in viata ai nevoie de produs?
Cum satisfaci nevoia respectiva? Modifici ceva, adaptezi, sau oferi “as-is” (asa cum e).
Riscuri/Beneficii: Este cu adevarat util produsul/serviciul? Are priza la prima vedere?
Marimea/Potentialul pietei.
- Despre planul de afaceri:
TREBUIE FACUT. Negru pe alb, detaliat dar concis, fie ca ai o afacere existenta sau noua.
Trebuie sa fie facut de antreprenor, pentru ca el stie cel mai bine ce vrea sa faca, dar in consultanta cu un contabil, un jurist, pentru a se asigura ca nu omite detalii importante.
CEL MAI IMPORTANT ASPECT: Cash-flowul.
Acestea sunt ideile pe care le-am notat, s-au mai spus multe lucruri interesante si ma bucur ca cei doi au fost atat de deschisi la a raspunde tuturor intrebarilor adresate din public. Le dorim succes pe viitor!
Workshop Andy Szekely
A facut show Andy si a controlat foarte bine publicul, in stilul sau consacrat.
Idei interesante:
- De unde stii daca ai facut o treaba buna, in general? Spui: stiu eu, daca imi place inseamna ca e foarte bine? Sau mai degraba astepti feedback din partea celorlalti si nu stii sigur pana nu ti se confirma? Antreprenorii tind sa faca parte din prima categorie, cei cu standard intern. Adolescentii sunt un exemplu (dus la extrem) de standard intern foarte bine dezvoltat. Nu asculta decat eventual de prieteni si de idoli. In rest ei stiu cel mai bine cum se invarte lumea si nu accepta sfaturi de la nimeni.
- Modelul de afaceri AS (Andy Szekely):
-
1. Invata permanent. Ocupa-te de ceea ce iti place, te pricepi si se cere.
2. Gaseste un client. Cel mai bine un client semnificativ (de exemplu influent).
3. Da-i mai mult decat i-ai promis (overdeliver). Ofera-i mai multa valoare decat se asteapta.
4. Daca este multumit iti va da recomandari.
5. Ofera celor recomandati acelasi serviciu in acelasi mod.
6. Construieste o comunitate.
7. Invata-i pe altii cum sa presteze serviciul in locul tau. Multiplica-te. Invata-i sa fie buni, eventual gaseste oameni si mai buni decat tine.
- Andy a vorbit apoi despre legile persuasiunii (a lui Cialdini), am pus mai jos articolele scrise de el, pe www.persuasiune.ro:
1. Legea reciprocitatii.
2. Legea contrastului.
3. Legea timpului.
4. Legea prietenilor.
5. Legea asteptarii.
6. Legea asocierii.
7. Legea insuficientei.
Au mai fost si alte workshopuri derulate in paralel, la care nu am participat..
In ziua a 3-a au fost cateva workshopuri in cadrul expozitiei “Fabricat in Mures“, tot la Hotel President.
Desi s-au spus si acolo lucruri interesante nu intru in detalii, am fost putin dezamagit de organizare (s-au tinut in aceeasi hala cu expozitia, intr-o locatie improvizata si asta nu mi s-a parut deloc profi, dar partea buna a fost ca a putut participa oricine si chiar am vazut tineri (foarte tineri) pasionati care au luat parte si asta ma bucura.
M-a surprins in cadrul expozitiei sa vad produse care nu erau de vanzare! Am cerut o bere la standul Neumarkt si am scos portofelul sa platesc dar fetele de la stand au spus ca nu e de vanzare desi aveau un frigider plin. Pac. Apoi m-am dus la un stand cu sirop natural de mere. Nu e de vanzare. Pac-pac. Oamenii au platit locul pentru participare, destul de scump ce-i drept, si nici nu au vrut sa-si vanda marfa. Foarte ciudat. Poate se practica, poate sunt eu demodat, dar n-as fi procedat asa.
Surpriza? Cand am trecut din nou pe langa standul Neumarkt erau adunati sefii acolo, din cate mi-am dat seama erau sefi, si imediat au scos 2 beri din frigider si ne-au servit (pentru ca eram cu cineva). Si gratis. Asa mai merge
.
Cam atat am avut de spus, ne mai auzim/vedem cu review-uri de la alte evenimente.
Succes tuturor!